CORYDON

CORYDON

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta,

Pe străzile pline când ies, n-am pereche,

Atât de graţios port inelu-n ureche

Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta.

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

Născut din incestul luminii cu-amurgul,

Privirile mele dezmiardă genunea,

De mine vorbeşte-n oraş toată lumea,

De mine se teme în taină tot burgul.

Sunt prinţul penumbrelor, eu sunt amurgul…

Nu-i chip să mă scap de priviri pătimaşe,

Prin părul meu vânăt, subţiri trec ca aţa,

Şi toţi mă întreabă: sunt moartea, sunt viaţa?

De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de paşe?

Şi nu-i chip să scap nici pe străzi mărginaşe…

Panglici, cordeluţe, nimicuri m-acopăr,

Când cal, parcă trec pe pământ de pe-un soclu.

Un ochi (pe cel roz) îl ascund sub monoclu

Si-ntregul picior când păşesc îl descopăr

Dar iute-l acopăr, ca iar să-l descopăr…

Cellalt ochi (pe cel galben) îl las să s-amuze

Privind cum se ţin toţi ca scaiul de mine.

Ha!Ha! Dac-aţi şti cât vă şade de bine

Sărind, ţopăind după negrele-mi buze.

Cellalt ochi s-amuză şi-l las să s-amuze.

C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea,

Fac baie în cidru de trei ori pe noapte

Şi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte,

Pantofi cu barete-mi ajută zvelteţea

Şi-un drog scos din sânge de scroafă, nobleţea.

Toţi dinţii din gură pudraţi mi-s cu aur,

Mijlocul mi-e supt în corset sub cămaşe,

Fumez numai pipe de opiu uriaşe,

Pe braţul meu drept tatuat-am un taur

Şi fruntea mi-e-ncinsă cu frunze de laur.

Prin lungile, tainice unghii vopsite,

Umbrela cu cap de pisică rânjeşte

Şi nu ştiu de ce, când plimbarea-mi prieşte,

Când sunt mulţumit c-am stârnit noi ispite,

Din mine ies limbi şi năpârci otrăvite.

Din mine cresc crengi ca din pomi, mătăsoase,

Şi însăşi natura atotştiutoare,

Ea însăşi nu ştie ce sunt: om sau floare?

Sau numai un turn rătăcit printre case,

Un turn de pe care cad pietre preţioase?