Ţara veghea turcită. Pierea o dup-amiază,
Schimbată-n apa multă a ierbii ce-nviază,
Când, greu şi drept, pe sceptrul de pai mărunt la fir,
Gândacul serii urcă ghiocul de porfir.
Cer plin de rodul toamnei îmi flutura – tartane -
Tot vioriul umed al prunelor gâltane:
Grădina îmi sta cerul, iar munţii – parmalâc.

Un drum băteam, aproape de alba Isarlâk,
Cu ziduri forfecate, sucite minarete
Şi slujitori cu ochii rotunzi, ca de erete,
Şi, azmuţit câmpiei, un fluviu leşios;

În gânduri încărcate, când căutam pe jos
Argintul unei scule de preţ, atunci picată:
Cuţit lucrat, vreo piatră în scump metal legată,
Greu cearcăn de cadână, topit la un bairam;
Nici eu nu mai ştiu astăzi ce lucruri căutam.

Încolăcite ceasuri! Cu voi, nu luai aminte
Cum, pe răsfrânta buză, a mătcii, dinainte,
O spornică mulţime se tencuia-n pereţi.
Veneau de toata mâna: prostime, târgoveţi,
Dervişi cu faţa suptă de veghi, aduşi de şale,
Pierduţi între pufoase şi falnice paşale,
Iar ochii tuturora călătoreau afund…

Căci, răsărind prin ceaţă şi călărind pe fund,
La dunga unde cerul cu apele îngână,
Aci săltat din cornuri, aci lăsând pe-o rână,
Se războia cu valul un preaciudat caic:
Nici vâsle şi nici pânze; catargul, mult prea mic.
Dar jos, pe lunga sfoară, cusute între ele,
Uscau la vânt şi soare tot felul de obiele,
Pulpane de caftane ori tururi de nădragi;
Şi, prin cârpeli pestriţe şi printre cute vagi,
Un vânt umfla bulboane dănţuitoare încă.

Ce ruginiri de ape trezite şi ce brâncă
Lăsară fierul rânced şi lemnul buretos?
În loc de aur, pieptul acelui trist Argos
Ducea o lână verde, de alge năclăite,
Pe când la pupă, trase – edec ca nişte vite
Cu ţeastă nămoloasă şi cornuleţe mii,
Treceau în brazda undei şirag de răgălii.

Sub vântul drept, caicul juca tot mai aproape.
Atunci, cu ochi de seară şi-abia deschise pleoape
(Căci, grei de-ngândurare, nămeţi mă năpădeau),
Cu ochi ce cheamă somnul din goluri şi îl beau,
Îmi desluşii deasupra, înghemuit pe-o bârnă,
Un turc smolit de foame şi chin, cu faţa cârnă,
Cu mâinile şi gura aduse la genunchi.

Trei petece răzleţe i se ţineau de trunchi.

Când vasul fără nume trecu prin dreptul nostru,
Un fund de vad îi prinse şi pântecul, şi rostru.
Cutreierată, apa jur împrejur undi…
Şi glăsui un paşe într-astfel:
- Efendi,
Corăbier şi oaspe în porturile mele,
Primeşte-aceste daruri şi-aceste temenele:
La nava ta se cade pe brânci ca să mă închin,
Că bănuiam caicul lui Hogea Nastratin.
Un zvon ne turburase. Ziceau: “E-închis supt ape,
Răsfăţul ce nici marea turcească nu-l încape,
Şi uşuratul hoge, mereu soitariu,
Încheie acum Bosforul cel limpede-n sicriu,
Cu mâlul giulgi.” Eu, unul, n-am vrut să cred. Şi iată,
Luceşti în bucuria cetăţii înviată!

Dar ne mâhneşti cu-o faţă prea tristă; hai, curând!
Nu sta pe punte – coabe cu pântecul flămând!
Noi ţi-am adus năutul dorit, şi sumedenii
De roşcove uscate, şi tăvi cu mirodenii.
- Coboară, iscusite bărbat, şi ia din plin.

Dulceagul glas al paşii muri prin seară lin.
Cum nici un stâlp ori sfoară nu tremura pe punte,
În gândurile toate soseau ninsori mărunte
Şi unsuroase linişti se tescuiau sub cer.

Şi desluşit, ca plânsul unui tăiş de fier
În împletiri de sârmă intrat, să le deşire,
O frângere de gheţuri, prin creştere, prin şire,
Prin toată roata gloatei ciulite, răscoli.

Pic lângă pic, smalţ negru, pe barba lui slei
Un sânge scurt, ca două mustăţi adăugite,

Vii, vecinici, din gingia prăselelor cumplite,
Albiră dinţii-n pulpă intraţi ca un inel.

Sfânt trup şi hrană sieşi, hagi rupea din el.

*

La Isarlâk, cea albă de lespezi, gloata suie.
Dar greii paşi prin ierburi şi stuh se împletecesc,
În ochi, din lâncezi ape, cum pâlpâie gălbuie
Şi uleioasă, dâra caicului turcesc!

În aer e lene… Amiază de vară.
pâclă greoaie de plină Sahară.
Ca tigru-ntre două tigrese rivale,
Ce scuipă de turbă şi sânge şi bale,
Ahmet stă-ntre două geloase neveste:
Fatme – o minune, Biulbiul – o poveste!
Biulbiul este blondă, Fatme este brună;
O patimă oarbă şi alta nebună.
Ahmet simte bine că fierbe în ele
O ură cumplită, o ură de-acele

Ce lasă din treacăt în neagra lor cale
Ruine şi sânge şi moarte şi jale.
Sunt două extreme, sunt două-antiteze…
Pornirea vrăjmaşe, el vrea s-o calmeze:
“Pe-Allah strălucitul! pe sântul profet!
Pe stele şi lună! (răcneşte Ahmet
Ş-apucă hangerul) Fatme! un ciubuc!
Mergi!”
“Nu vreau!!”
«Zic: du-te!!»
“Stăpâne… mă duc!”
…Fatme se supune şi pleacă fierbând,
Cu zâmbet pe buze, cu blestem în gând…
Fatme e departe… Emirul Ahmet
Cu blonda Biulbiula vorbeşte-n secret!
*
În aer e lene… Amiază de vară…
E pâclă greoaie de plină Sahară.
Biulbiul doarme-acuma deplin liniştită.
Fatme se întoarce… Figura-i, pălită
De focul ce-o arde, cu jale zâmbeşte.
Ahmet ia ciubucul şi ţintă-o priveşte.
“… Nebuno – el zice – te-apropie bine:
Cât n-ai fost aicea vorbii tot de tine…”
“Ştiu… Doarme acuma potrivnica mea:
Stăpâne, vorbeşte-mi şi mie de ea!”

Biulbiul doarme dusă… Emirul Ahmet
Cu bruna Fatmea vorbeşte-n secret…
Şi bruna, la rându-i, de vorbă sătulă,
Adoarme alături cu blonda Biulbiulă.
Emirul de vorbă şi dânsu-i sătul –
De-o parte-i Fatmea, de alta-i Biulbiul.
Ca tigru-ntre două tigrese rivale
Ce dorm obosite, zdrobite de şale,
Adoarme-ntre două domoale neveste:
Fatme – o minune, Biulbiul – o poveste…
… Şi-n aer e lene… Amiază de vară…
E pâclă greoaie de plină Sahară!

“Boala indiferentei este ceea ce distruge nenumarate lucruri.”

Leto

“Cand faci un bine, evita sa dai de stire; cand faci un rau evita sa prinzi de stire.”

Duncan Idaho

“Necunoscutul se afla in jurul nostrum in orice clipa. Acolo trebuie cautata cunoasterea.”

Paul

In afacerile umane, nimic nu este durabil, toate se deplaseaza in spirala, se rotesc si dispar.

Maxima Bene Gesserit

“O veche zicala spune ca o problema trebuie decojita ca o ceapa”, rosti cu voce glaciala Jessica.

Se spune ca Muah’Dib, vazand odata o planta care incerca sa creasca intre doi bolovani, a indeparta unul din ei. Mai tarziu, cand a observat ca planta inflorise, a acoperit-o cu celalalt. “Asta i-a fost soarta”, e explicat el.

Comentariile

Deosebirea dintre un ofiter bun si unul slab consta in taria de character si vreo cinci batai de inima. Un bun ofiter ramane la principiile sale in orice situatie.

Farad’n

“- Jessica, daca iti concentrezi constiinta numai asupra justetei atitudinii tale, pur si simplu invite fortele potrivnice sa te inlature. Este o greseala foarte frecventa. Pana si eu, inavatatoarea ta, am comis-o.”

CM Gaius Helen Mohiam